Ambasadorul SUA a intrat în conflict cu Ambasada Chinei

In Stiri de actualitate din Romania

Ambasada Chinei la București îl acuză pe Ambasadorul SUA la Bucureşti că ”a ponegrit tehnologia chineză 5G fără temei”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambasadei Chinei la Bucureşti, Tang Fujian.
Potrivit lui Tang, vineri, ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, “a făcut o precizare în legătură cu 5G în discursul său rostit la Timişoara”. În acest context, purtătorul de cuvânt al misiunii diplomatice a Chinei a susţinut că “ambasadorul SUA a ponegrit tehnologia chineză 5G fără temei”.
“Ne opunem ferm acestui lucru. De mult timp SUA şi-au dat toată osteneala să exagereze problemele de securitate ale tehnologiei chineze 5G, dar până în prezent SUA n-a putut furniza nici o dovadă despre acest aşa-numit ‘risc de securitate’. Abuzul puterii de stat şi oprimarea întreprinderilor din alte ţări prin intermediul mijloacelor politice sunt ruşinoase şi nu se potrivesc cu statutul de mare putere al SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei.
De asemenea, acesta a făcut referire la activitatea companiei chineze Huawei în România.
“Huawei a investit şi a operat în România de mulţi ani şi nu a provocat niciodată pericole pentru securitatea cibernetică. Huawei a participat activ la construcţia reţelei de comunicaţii a României, a creat mii de locuri de muncă şi a adus contribuţii importante la veniturile fiscale, dezvoltarea economiei digitale şi a progresului social din România. Cooperarea pragmatică dintre China şi România a adus cele două părţi într-o comunitate strânsă de interese. Guvernul Chinei încurajează întotdeauna întreprinderile chineze să desfăşoare cooperarea economică şi comercială în diferite domenii, inclusiv telecomunicaţii şi energie, pe baza respectării normelor internaţionale şi a legilor ţării respective”, a adăugat Tang Fujian.
Totodată, a arătat reprezentantul misiunii diplomatice, “guvernul Chinei nu sprijină nici o întreprindere să se angajeze în nici o activitate care dăunează intereselor legitime de securitate ale altor ţări”.
“Suntem dispuşi să colaborăm cu comunitatea internaţională pentru a aborda ameninţările cibersecurităţii prin dialog şi cooperare pe baza respectului reciproc, egalităţii şi beneficiilor reciproce. Ghidată de principiul consultării, cooperării şi beneficiilor pentru toţi, China va continua să împărtăşească oportunităţile majore aduse de noua rundă de revoluţie tehnologică cu alte ţări, să intensifice schimburile şi cooperările în domeniile ştiinţifice şi tehnologice, inclusiv tehnologia 5G, şi să contribuie mai mult la bunăstarea întregii omeniri”, arată sursa amintită.
De asemenea, diplomatul a apreciat că SUA au “oprimat şi sugrumat în mod necontenit anumite companii chineze”. “Un astfel de comportament dur de intimidare a întâlnit o fermă opoziţie din partea Chinei şi a altor ţări pentru susţinerea justiţiei”, a subliniat Tang Fujian.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a vorbit, vineri, la Timişoara, şi despre discuţiile privind tehnologia 5G.
“România arată fantastic după 30 de ani, s-au făcut lucruri pe care nu mi le puteam imagina. Din păcate, mai rămân lucruri de făcut, sunt o mulţime de influenţe maligne, care vin de la vecinii din nord, influenţe negative care vin de la chinezii comunişti. Acum, la 30 de ani de când au căzut comuniştii, e cam straniu să avem discuţii pe teme precum 5G cu chinezii comunişti. Îmi pare rău că se întâmplă aşa ceva, dar trebuie să mergem înainte şi să ţinem minte tot timpul demnitatea şi libertatea omului”, a declarat Zuckerman.

Citeste si aceasta stire:  Marcel Ciolacu este, oficial, noul premier al României

You may also read!

Cele mai populare rase de cai din lume

Cele mai populare rase de cai din lume

Caii reprezinta una dintre cele mai iubite si versatile specii domestice, fiind folositi pentru sport, munca, agrement si spectacole.

Read More...

Ambasada SUA sugereaza autoritatilor române să accepte primul tur al prezidențialelor

Pentru a doua oara in mai putin de o saptamana, Ambasada Statelor Unite in Romania incearca sa tempereze “elanul”

Read More...
REGULI-LA-TRECEREA-FRONTIEREI-GERMANE-1

Reguli la trecerea frontierei germane in decembrie

Dacă plănuiți să călătoriți în Germania în decembrie, este esențial să fiți informați despre noile reguli la trecerea frontierei.

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro