Anchetă europeană privind achiziția vaccinurilor anti-Covid

In Stiri din sanatate de ultima ora

Parchetul European (EPPO) a anunţat vineri deschiderea unei investigaţii asupra achiziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană, care costă statele UE miliarde de euro, relatează agenţiile DPA şi EFE.

”Această confirmare excepţională vine în urma interesului public foarte ridicat” faţă de această chestiune, se arată într-o declaraţie a EPPO.

Dar ”nu vor fi făcute publice alte detalii în acest stadiu”, adaugă instituţia europeană citată.

Comisia Europeană a negociat şi încheiat în numele statelor UE contracte pentru sute de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 cu companiile farmaceutice.

Ce aspecte ale acestui proces sunt investigate de EPPO nu a fost comunicat, dar critici anterioare se refereau în special la nerespectarea termenelor de livrare şi la publicarea doar parţială a clauzelor contractuale.

În atenţie a fost mai ales un contract convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021, contract estimat la circa 35 de miliarde de euro.

Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost esenţiale în încheierea acelui contract, a relatat atunci The New York Times, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz ”administrare defectuoasă”.

Citeste si aceasta stire:  Îngheţata ucide! Semnal de alarmă tras de savanţi

În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Într-un raport publicat în septembrie, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a menţionat că nu a primit nimic din informaţiile cerute asupra negocierilor preliminare.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro