Angele Merkel ceartă țările din UE care au cumpărat vaccin din China și Rusia

In Stiri din sanatate de ultima ora

Atac neașteptat al cancelarul german Angela Merkella adresa țărilor din Uniunea Europeană care s-au arătat nemulțumite de strategia de vaccinare a Uniunii și de faptul că au fost unele întârzieri în distribuirea serurilor de la Pfizer, Moderna și Astrazeneca și au optat, în schimb pentru produse din China și Rusia. Vaccinuri care nu au fost și nici nu vor fi, din câte se pare, aprobat de către Agenția Europeană a Medicamentului, după ce experimentele făcute de Moscova și Beijing pe populația unor țări subdezvoltate au dat greș.

”Cred că Europa are nevoie de mai multe competenţe în domeniul sănătăţii”, a declarat Merkel într-un eveniment organizat de Partidul Popular European (PPE), din care face parte formaţiunea politică a cancelarului german, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Ar trebui probabil modificate tratatele Uniunii Europene în acest scop, a adăugat şefa executivului german în timpul videoconferinţei, precizând că ea este favorabilă unor asemenea modificări dacă acest lucru are ”un sens”.

Nu așa se consolidează Europa

În opinia sa, nu este ”deloc bine” că unele ţări folosesc totuşi vaccinuri chineze sau ruse fără a aştepta aprobarea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), în scopul obţinerii unui ”mic avantaj pe termen scurt”.

Citeste si aceasta stire:  Copiii de 12-15 ani pot fi vaccinați cu Pfizer în Europa

”Nu cu aşa ceva se consolidează Europa”, a insistat Merkel.

Ungaria a acordat Sputnik V o licenţă naţională în februarie şi a utilizat-o deja. Slovacia şi Republica Cehă au comandat de asemenea doze din acest vaccin rus şi au anunţat că nu ar dori să aştepte aprobarea EMA pentru utilizarea lor.

Republica Cehă doreşte totuşi să renunţe la această achiziţie ca urmare a recentei crize diplomatice cu Moscova.

Merkel s-a declarat miercuri dispusă pentru o modificare a tratatelor europene în scopul sporirii competenţelor Uniunii Europene pentru a combate pandemiile.

 

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro