Dan Nica, a doua propunere a României pentru postul de comisar european, a fost respins

In Stiri de actualitate din Romania
Romania in judecata pentru poluare

Guvernul român a trimis luni la Bruxelles scrisoarea cu noua propunere pentru postul de comisar european după respingerea Rovanei Plumb în cadrul procedurii de validare în Parlamentul European, iar procesul este în derulare atât pentru candidatul României, cât şi pentru cel al Ungariei, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE). Pe de altă parte, o sursă din cadrul CE a afirmat că preşedintele-ales Ursula von der Leyen aşteaptă mai multe nume din partea guvernului român.

“Procesul este în derulare privind candidaţii din Ungaria şi România”, a declarat un purtător de cuvânt al CE pentru AGERPRES.

“Pot să confirm că guvernul român a trimis o scrisoare ieri (luni – n.r.). Această scrisoare conţine numele unui candidat care a fost deja intervievat de preşedintele-ales dar nu a fost ales înainte”, a afirmat o sursă din cadrul Comisiei Europene, lăsând să se înţeleagă că este vorba despre Dan Nica, unul dintre cele două nume propuse de la început de guvernul de la Bucureşti pentru postul de comisar european, alături de Rovana Plumb, pentru a respecta paritatea de gen.

Citeste si aceasta stire:  UE aprobă acordarea a 250 de lei populației vulnerabile, în iarnă

“Asta nu înseamnă că candidatul a fost respins. Pur şi simplu a existat un candidat alternativ care s-a descurcat mai bine la interviu. De aceea suntem în continuare în contact cu România. Mai multe nume ne-ar ajuta să ne apropiem de o decizie”, a adăugat sursa citată.

Atât candidatul României, Rovana Plumb, cât şi cel al Ungariei, Laszlo Trocsanyi, au fost respinşi în cadrul procedurii de validare din Parlamentul European, după ce Comisia afaceri juridice a PE a considerat că în cazul celor doi candidaţi există conflicte de interese din cauza cărora nu pot exercita funcţia de comisar european.

Întrucât votul pentru întreaga echipă a Ursulei von der Leyen urmează să aibă loc pe 23 octombrie, calendarul este destul de strâns, ultimele date pentru audierea noilor comisari-desemnaţi agreaţi de Ursula von der Leyen de către Parlamentul European fiind 14-15 octombrie.

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat, luni, că a trimis la Bruxelles două nominalizări pentru funcţia de comisar european, iar, în condiţiile în care Rovana Plumb a fost respinsă, a rămas valabilă cea de-a doua propunere, Dan Nica.

Citeste si aceasta stire:  Radarul din componența sistemului Patriot a ieșit din linia de producție

“Am discutat despre două persoane pe care le-am nominalizat pentru funcţia de comisar european. Am avut o discuţie şi cu domnul preşedinte Iohannis. Am trimis cele două nominalizări. Prima nominalizare a căzut, mergem pe a doua nominalizare. Nominalizările au fost deja trimise la Bruxelles. Rămâne valabilă a doua nominalizare, domnul Dan Nica”, a afirmat Dăncilă, la Senat.

Ea a adăugat că şi alte state trimit două nominalizări.

“Trebuie să fie o egalitate de tratament. Doamna preşedinte a Comisiei este foarte deschisă, un om foarte implicat, al dialogului. Facem şi noi ceea ce fac şi ceilalţi. Se află (pe masa preşedintelui Comisiei Europene – n.r.) adresa pe care am trimis-o şi în care am făcut cele două nominalizări, Rovana Plumb şi Dan Nica”, a menţionat prim-ministrul.

You may also read!

PSD-istii si PNL-istii dau inapoi si neaga faptul ca ar vrea sa puna mana pe Pilonul 2 pensii

Dupa scandalul declansat de zvonurile privind nationalizarea Pilonului 2 pensii, PSD si PNL se delimiteaza de amendamentul prin care

Read More...

Google implineste 25 de ani

Google, cel mai folosit motor de cautare din lume, implineste un sfert de secol ! Acum 25 de ani,

Read More...

Cele doua mici “mumii” ale unor presupuse fiinte non-umane au fost analizate de cercetatori

Ramasitele celor doua entitati, presupus non-umane, prezentate in parlamentul din Mexic, au fost analizate de cercetatori, iar concluzia este

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2018 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora