Discuţii cu orezul şi armele nucleare pe masă

In Stiri externe de ultima ora

Preşedintele chinez Xi Jinping a început o vizită oficială de stat în Coreea de Nord, unde a fost primit de liderul de la Phenian, Kim Jong-un. Este prima vizită la acest nivel a unui preşedinte chinez la Phenian din ultimii 14 ani, însă cei doi şefi de stat s-au mai întâlnit de patru ori până acum, dar în China. Potrivit presei, discuţiile dintre Xi Jinping şi Kim Jong-un se vor axa pe negocierile, intrate în impas, privind dosarul nuclear nord-coreean, dar şi asupra ajutorului economic pe care şi-l doreşte Phenianul, care traversează o gravă criză, nerecunoscută în mod oficial. China rămâne în continuare cel mai important partener de afaceri al Coreei de Nord şi principalul său susţinător politic pe plan internaţional.

Important de remarcat că vizita lui Xi Jinping la Phenian are loc cu o săptămână înainte de Summitul G20 din Japonia, la care preşedintele chinez urmează să discute cu omologul său american Donald Trump. De asemenea, este prima întrevedere a lui Xi cu Kim de la întâlnirea din februarie anul acesta, la care a participat şi Donald Trump, încheiată fără nici un acord în privinţa denuclearizării Coreei de Nord.

Citeste si aceasta stire:  Comemorarea masacrului din Piața Tienanmen, interzisă în premieră în Hong Kong

Analiştii politici apreciază că această vizită la Phenian a lui Xi Jinping, prima a preşedintelui chinez de la venirea sa la putere în 2012, este un balon de oxigen pentru liderul nord-coreean. Acesta încearcă să îşi păstreze cadenţa politică după ce a înregistrat performanţe notabile în ultimul an, în urma întâlnirilor cu preşedintele american Donald Trump. Xi Jinping ar putea acţiona ca un mesager între Kim Jong-un şi preşedintele Donald Trump, pe care îl va întâlni săptămâna viitoare, pentru a încerca să scotă din impas negocierile referitoare la dosarul nuclear nord-coreean.

Ce îşi doreşte China de la aceste negocieri? O stabilitate în Coreea de Nord şi o cooperare economică prin care să se asigure că rămâne o parte semnificativă în negocierile referitoare la programul nuclear nord-coreean. Într-un editorial publicat pe prima pagină a oficiosului nord-coreean Rodong Sinmun, Xi Jinping a şi-a reiterat sprijinul pentru negocierile nucleare: “China sprijină Coreea de Nord pentru menţinerea direcţiei potrivite în rezolvarea acestei chestiuni.”

You may also read!

Un film romanesc, numit printre cele mai bune filme la Hollywood din 2025

Un nou film romanesc care va intra in cinematografe in 2025 a atras atentia presei de la Hollywood. IndieWire

Read More...

Nissan NX8: acest nou SUV va fi lansat in 2026

Producatorul japonez lanseaza Nissan NX8, un SUV electric care poate fi echipat cu un dispozitiv de extindere a autonomiei,

Read More...

Banca Transilvania imprumuta Nova H cu peste 75 de milioane de euro pentru acumulatori de 200 MW

Banca Transilvania acorda un credit de investitii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H, detinuta de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro