Djokovici ratează turneele din SUA

In Stiri din sport de ultima ora

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial, a anunţat că nu va participa la turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami, din cauza reglementărilor americane în privinţa Covid-19, informează AFP.

Statele Unite solicită cetăţenilor străini să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul său, condiţie pe care Djokovic nu o îndeplineşte. Autorităţile “au confirmat că aceste reguli nu vor fi schimbate şi nu voi putea, aşadar, să joc în Statele Unite. Succes celor care vor evolua la aceste turnee frumoase”, a scris sârbul pe contul său de Twitter.

Participarea lui Djokovic la cele două competiţii era de mult timp sub semnul întrebării, însă “Nole” a fost totuşi inclus pe lista jucătorilor înscrişi la turneul de la Indian Wells (California), care va debuta joi. Turneul Masters 1.000 de la Miami (Florida) este programat în perioada 23 martie – 3 aprilie.

Sârbul a cucerit de cinci ori trofeul la Indian Wells, unde organizatorii au anunţat că spectatorii vor fi obligaţi să prezinte dovada vaccinării complete pentru a putea asista la meciuri.

Citeste si aceasta stire:  Numaratoarea inversa pentru Jocurile Olimpice de Vara de la Paris

La jumătatea lunii ianuarie, Djokovic a fost expulzat din Australia după o bătălie judiciară care a durat mai multe zile, după ce nu a reuşit să satisfacă exigenţele autorităţilor din această ţară în materie de vaccinare împotriva coronavirusului.

În urma acestei măsuri, jucătorul sârb nu a putut disputa Australian Open, turneu câştigat de spaniolul Rafael Nadal, care a câştigat al 21-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, un nou record pentru era Open, depăşindu-i pe Novak Djokovic şi pe elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de trofee majore.

Djokovic a revenit în competiţie la finele lunii februarie, la Dubai, unde vaccinarea nu este obligatorie, însă a fost eliminat în sferturile de finală de cehul Jiri Vesely.

Câteva zile mai târziu, el a pierdut poziţia de lider al clasamentului ATP, ocupată în prezent de rusul Daniil Medvedev.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro