Muzicianul a avut momentul sau de glorie si in anii 1960 si 1970, compunand coloanele sonore pentru „Luke the Cold Hand”, „Dirty Harry” si „Bullitt”.
O legenda a muzicii de film a murit. Lalo Schifrin, compozitorul muzicii pentru Mission: Impossible, a murit la varsta de 93 de ani, a anuntat secretarul culturii din Argentina pe X(New Window), confirmand o informatie din revista americana Variety(New Window). „Primim cu mare tristete vestea pierderii lui Lalo Schifrin, un geniu muzical care a depasit granite si generatii si a carui mostenire va ramane vesnic in istoria culturala a tarii noastre si a lumii”, a scris Leonardo Cifelli.
Variety relateaza ca muzicianul de geniu a murit de pneumonie. Pe langa creditele cult pentru Mission: Impossible, Lalo Schifrin a avut momentul sau de glorie in anii 1960 si 1970, compunand coloanele sonore pentru Luke the Cold Hand, Dirty Harry si Bullitt, printre altele. In noiembrie 2018, el a devenit al treilea compozitor din istorie care primeste un Oscar onorific, din mainile lui Clint Eastwood.
De la Buenos Aires la Paris
Nascut la Buenos Aires in 1932, Lalo Schifrin (pe numele sau real Boris Claudio Schifrin) provine dintr-o familie de muzicieni. Tatal sau a fost profesor si concertmaestru al Orchestrei Filarmonice din Buenos Aires la Teatro Colón. Tanarul Lalo a fost un meloman precoce, pasionat de jazz si de cinema. A primit o educatie muzicala, dar a studiat si dreptul si sociologia. A studiat pianul cu Enrique Barenboim (tatal lui Daniel Barenboim), Andreas Karalis si compozitorul Juan Carlos Paz.
In 1952, a fost acceptat la Conservatorul National Superior de Muzica si Dans din Paris. Acolo i-a cunoscut pe Olivier Messiaen si Charles Koechlin. Ca multi muzicieni si compozitori straini la Paris, profita de sederea sa pentru a urma sfaturile profesoarei Nadia Boulanger.
Seara, canta ca pianist in cluburile de jazz din Paris. A realizat primele sale inregistrari cu influente latine pentru Vogue si Eddy Barclay’s label. Cariera lui Lalo Schifrin a fost definitiv lansata in Franta: „Datorez cariera mea Frantei”, marturisea compozitorul pentru France Musique.
Intorcandu-se in Argentina in 1956, a decis sa formeze o orchestra de jazz, care a fost difuzata la televiziune si radio in Buenos Aires. L-a cunoscut apoi pe Dizzy Gillespie in 1956, in timpul unui turneu al trompetistului american in Argentina. Gillespie l-a invitat pe Lalo Schifrin sa se alature cvintetului sau in calitate de pianist. Desi a acceptat imediat, aveau sa treaca patru ani pana sa poata canta pe scena cu idolul sau. Pe langa concerte si turnee, a scris si cateva compozitii originale si aranjamente pentru Dizzy Gillespie, printre care Gillespiana si The New Continent.
A devenit apoi aranjor pentru Verve Records, lucrand cu unele dintre cele mai mari vedete din jazz, printre care Stan Getz, Quincy Jones, Count Basie si Sarah Vaughan.
La inceputul anilor 1960, Lalo Schifrin se bucura deja de o reputatie mai mult decat respectabila in lumea jazzului american, insa munca sa in film si televiziune a fost cea care l-a lansat pe calea faimei mondiale. Contractul sau cu Verve i-a permis sa se alature companiei mama, studioul de film Metro-Goldwyn-Mayer, si, prin urmare, lumii cinematografiei americane.
In 1963, a fost invitat sa compuna muzica pentru primul sau film, Rhino! urmat de Les Félins cu Alain Delon si Jane Fonda in 1964. Stabilit in Los Angeles, Lalo Schifrin a acceptat contracte dupa contracte, scriind un numar impresionant de partituri pentru filme si seriale TV, distingandu-se prin stilul sau personal si prin compozitiile sale grandioase, memorabile si moderne: „Scriu muzica de film ca si cum ar fi opera, cu alte cuvinte, cinema-ul este opera secolului XX”, explica compozitorul pentru France Culture in 2001.
Talentul sau innascut de a crea teme memorabile si stilul sau compozitional inimitabil, o sinteza a formarii sale clasice, a pasiunii sale pentru jazz si a fascinatiei sale pentru ritmurile latino-americane, au facut din Lalo Schifrin un compozitor foarte cautat de regizori, situandu-se rapid alaturi de cele mai mari nume ale vremii, printre care Williams, Morricone, Mancini si Legrand.
