Pompierii români merg să stingă incendiile din Franța

In Stiri de actualitate din Romania

Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări din partea autorităţilor franceze, pe fondul reizbucnirii incendiilor forestiere care devastează zone întinse din sud-vestul ţării, a anunţat joi Comisia Europeană, relatează AFP.

În plus, echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise pentru a ajuta pompierii francezi în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, a precizat Comisia.

“UE este deplin solidară atunci când o ţară se confruntă cu o situaţie de urgenţă”, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

“Solidaritatea europeană este în acţiune!”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter care anunţă acest ajutor european.

Grecia va trimite două avioane Canadair, iar Suedia două Air Tractor “în cursul zilei” de joi, a precizat preşedinţia franceză.

Totodată, Germania trimite 64 de pompieri şi 24 de vehicule, care sunt aşteptate să ajungă în Franţa joi seara, a adăugat preşedinţia franceză, precizând că echipe de ajutor poloneze – 146 de pompieri, susţinuţi de 49 de vehicule – vor sosi vineri la prânz.

Citeste si aceasta stire:  Un brancardier de la spitalul ”Victor Babeș” a ucis, din neatenție, o bolnavă de Covid-19

Comisia Europeană a declarat, de asemenea, că satelitul Copernicus al UE a fost activat de Paris pentru a colecta date esenţiale pentru primele echipe care vor interveni în zonele devastate de flăcări.

Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa împotriva incendiilor de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor.

Miercuri seara, opt incendii majore ardeau în Franţa – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro