În rechizitoriul întocmit de către procurorii militari în cazul Dosarului Revoluţiei din 1989 se arată că în acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16 – 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării. Procurorii subliniază că represiunea a fost exercitată de toate structurile militare ale României, şi anume Ministerul de Interne – Direcţia Securităţii Statului şi Ministerul Apărării Naţionale.
Din probele strânse de procurori rezultă că, în intervalul 16 – 22 decembrie 1989, numărul total al decedaţilor a fost de 153 de persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari.
“Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN). Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Nicolae Ceauşescu (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI-DSS şi MApN. Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS”, se subliniază în rechizitoriu.
“În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţiile foarte bune dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie, au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate”, spun anchetatorii militari.
“O problemă controversată are în vedere persoanele suspectate de acte de terorism, reţinute în marile oraşe ale României, după debutul inducerii în eroare, adică ulterior serii de 22 decembrie 1989. Cercetările efectuate în prezentul dosar au evidenţiat că persoanele reţinute ca fiind suspecte nu au fost surprinse în circumstanţe concrete, apte a demonstra efectuarea cu rea-credinţă a unor activităţi de tip terorist. (…) Din aproape în aproape, s-a născut şi s-a extins, până la generalizare, psihoza terorismului. Pe fondul acestei psihoze au existat numeroase reţineri de persoane, suspectate ca fiind securist-teroriste. Datele obţinute prin cercetările efectuate de parchetele militare ulterior Revoluţiei au relevat că 1.425 de persoane au fost reţinute sub suspiciunea că erau securist-teroriste (nu toate aceste persoane s-au constituit părţi civile în dosar). Dintre acestea, 820 de persoane au avut calitatea de militar, 580 au fost civili, iar 25 au fost cetăţeni străini. Din rândul acestor persoane, 253 au aparţinut MI, 547 au fost cadre ale DSS, 20 cadre ale MApN, restul de 605 fiind civili (români şi străini). Cele mai multe reţineri au fost efectuate pe raza municipiului Bucureşti (824 de persoane). Alte oraşe ale ţării unde s-au înregistrat astfel de conduite au fost: Sibiu, Timişoara, Braşov, Craiova, Cluj-Napoca, Bacău, Constanţa, Oradea, Brăila, Slobozia, Târgu-Mureş şi Iaşi”, se mai spune în document.
“Toate persoanele reţinute au fost ulterior eliberate. Unele au fost cercetate penal, fiind date 645 de soluţii de neurmărire penală. Patru persoane au fost trimise în judecată, însă în sarcina lor a fost reţinută infracţiunea de deţinere ilegală de armament şi nicidecum nu a fost probată vreo acţiune cu caracter terorist. În legătură cu străinii reţinuţi, cercetările au relevat că au existat mai mulţi cetăţeni arabi (iranieni, sudanezi sau iordanieni) studenţi la Facultatea de Medicină din Bucureşti, care au fost reţinuţi, uneori în mod repetat, de populaţie, pentru simplul fapt că, judecând după aspectul lor, păreau a fi arabi şi aşadar potenţiali terorişti”, se scrie în rechizitoriu.