Radu Mazăre a intrat la pușcărie. Furtuna de deasupra Bucureștiului i-a prelungit libertatea cu 2 ore

In Stiri de actualitate din Romania

Fostul primar al orașului Constanța, Radu Mazăre, a ajuns în această seară la penitenciarul Rahova, pentru a ispăși o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani. Fostul lider PSD a ajuns în București cu o cursă de linie din Madagascar, unde a fugit acum aproape 2 ani, via Paris. cu o întârziere de 2 ore, provocată de vremea nefavorabilă din București. Astfel, starea de libertate a lui Radu Mazăre s-a prelungit cu 2 ore datorită vremii. “Misiunea de aducere în ţară a lui Radu Mazăre s-a derulat fără incidente, transferul între autorităţile române (escorta Poliţiei Române şi escorta Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor) realizându-se în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, s-a anunțat într-un comunicat al Poliției.

Mazăre va sta în carantină timp de 21 de zile, așa cum prevede procedura, iar apoi va fi transferat la un penitenciar apropiat de localitatea sa de domiciliu, Constanța. Aducerea lui Mazăre în țară a fost posibilă după ce oficialii din Madagascar au spus pe 14 mai că au admis extrădarea fostului edil și om de afaceri. La scurt timp după acceptul oficialităților malgașe, Poliţia Română a început formalităţile pentru aducerea în ţară a lui Mazăre. Prin urmare, o echipă de polițiști români s-a deplasat în Madagascar pentru aducerea în țară a lui Mazăre. Procedura de extrădare a fost pusă în aplicare deși Radu Mazăre a încercat să blocheze procesul prin solicitarea de azil politic în Madagascar și mai apoi în Franța, în timpul escalei de la Paris. Toate cererile au fost respinse, astfel că Radu Mazăre trebuie să își efectueze condamnarea de 9 ani de închisoare, pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Radu Mazăre a declarat săptămâna trecută că, după ce își va ispăși pedeapsa în România, dorește să revină în Madagascar și să trăiască acolo până la sfârșitul vieții sale.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro