Rusia cere NATO să se retragă din România

In Stiri de actualitate din Romania

Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.

Răspunzând unei întrebări despre ce ar însemna acest lucru pentru România şi Bulgaria, care au aderat la NATO după 1997, MAE rus a transmis că Moscova doreşte ca toate trupele străine, armamentul şi alte echipamente militare grele să fie retrase din cele două ţări.

“Unul dintre elementele de bază ale iniţiativelor noastre este formulat în mod special foarte clar şi nu permite alte interpretări. Este vorba de retragerea forţelor străine, tehnicii şi armamentelor, precum şi de alţi paşi în scopul revenirii la configuraţia care era în 1997 pe teritoriul ţărilor care nu erau membre NATO la acea dată. Printre acestea se numără şi Bulgaria şi România”, a menţionat MAE rus.

Citeste si aceasta stire:  Romania trebuie sa reia urgent procesul de reforme, Bruxelles-ul reactioneaza dupa adoptarea modificarii codurilor

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, vineri, cu prim-ministrul Nicolae Ciucă pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Întâlnirea va avea loc la ora 13,00, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a salutat, joi, anunţurile preşedinţilor SUA, Joe Biden, şi Franţei, Emmanuel Macron, cu privire la prezenţa militară consolidată a NATO pe Flancul Estic.

“Salut anunţul explicit al preşedintelui Joe Biden privind creşterea prezenţei militare a SUA în România, pe Flancul Estic, dacă situaţia de securitate se deteriorează şi mai mult. Parteneriatul Strategic România-SUA şi solidaritatea NATO sunt foarte puternice”, a scris Iohannis pe Twitter.

De asemenea, şeful statului a vorbit de anunţul omologului francez, Emmanuel Macron, privind disponibilitatea Franţei de a participa cu trupe NATO pe teritoriul României.

You may also read!

Un film romanesc, numit printre cele mai bune filme la Hollywood din 2025

Un nou film romanesc care va intra in cinematografe in 2025 a atras atentia presei de la Hollywood. IndieWire

Read More...

Nissan NX8: acest nou SUV va fi lansat in 2026

Producatorul japonez lanseaza Nissan NX8, un SUV electric care poate fi echipat cu un dispozitiv de extindere a autonomiei,

Read More...

Banca Transilvania imprumuta Nova H cu peste 75 de milioane de euro pentru acumulatori de 200 MW

Banca Transilvania acorda un credit de investitii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H, detinuta de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro