Strategia Americii: contracarea Rusiei, imediat, și a Chinei pe termen lung

In Stiri externe de ultima ora

Casa Albă a reafirmat miercuri priorităţile strategice ale preşedintelui Joe Biden: să se impună în faţa Chinei pe termen lung şi să contracareze Rusia în cel mai scurt timp pentru a rămâne prima putere mondială incontestabilă, relatează France Presse.

‘Am intrat într-un deceniu decisiv’, a declarat presei principalul consilier diplomatic al preşedintelui american, Jake Sullivan, identificând ‘două provocări esenţiale’.

‘Prima este competiţia între marile puteri pentru a modela ordinea internaţională de mâine’, a spus consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.

‘A doua este că noi trebuie să înfruntăm o serie de provocări transnaţionale, care afectează oamenii de pretutindeni, inclusiv SUA: schimbarea climatică, insecuritatea alimentară, maladiile contagioase, terorismul, tranziţia energetică, inflaţia’, a detaliat el.

Obiectivul ‘cel mai presant’, potrivit documentului difuzat de executivul american, constă în a ţine piept regimurilor autoritare. Şi, în primul rând, Moscovei şi Beijingului, notează AFP.

‘Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru ordinea internaţională liberă şi dreaptă, încălcând cu neruşinare normele internaţionale fundamentale’, consideră Casa Albă.

Citeste si aceasta stire:  Cutremur puternic în California, de Ziua SUA

‘China, prin contrast, este singurul rival care are atât voinţa de a schimba ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, mijloacele economice, diplomatice, militare şi tehnologice pentru a urmări acest obiectiv’, constată administraţia Biden.

În introducere, Joe Biden semnează o declaraţie impregnată de optimismul său obişnuit: ‘SUA au totul pentru a câştiga competiţia secolului XXI. Ieşim mai puternici din fiecare criză. Şi nu este nimic din ceea ce nu putem face’.

La rândul său, Jake Sullivan a dat asigurări: ‘Nu vom încerca să împărţim lumea în blocuri rigide. Nu căutăm să transformăm competiţia într-o confruntare sau într-un nou “Război Rece”‘.

‘Şi nu considerăm fiecare ţară ca un simplu teren pentru o confruntare prin procură’, a spus el, referindu-se la numeroasele ‘războaie proxy’, războaie duse de la distanţă de americani şi sovietici între 1945 şi 1989.

‘Nu cred că războiul în Ucraina a schimbat pe fond abordarea lui Joe Biden în materie de politică externă, care datează cu mult înainte de preşedinţia sa, şi nu a făcut decât să devină mai puternică şi mai pronunţată de când a preluat funcţia’, a afirmat consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe.

Citeste si aceasta stire:  Sorin Oprescu a fost prins la Atena

În mod deloc surprinzător, Jake Sullivan a trebuit să răspundă la multe întrebări despre Arabia Saudită, după ce Joe Biden însuşi a ameninţat regatul cu ‘consecinţe’ pentru că a condus OPEC către o reducere drastică a cotelor sale de producţie.

You may also read!

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Orchestra Operei Nationale din Bucuresti, concert la Chisinau cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania

Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, un moment istoric de referinta pentru identitatea culturala si unitatea romaneasca, Institutul

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro