Trump a vorbit la telefon cu Iohannis despre pandemia Covid-19

In Stiri de actualitate din Romania

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la solicitarea părţii americane, discuţiile concentrându-se pe criza epidemiologică generată de noul coronavirus şi asupra modalităţilor de consolidare a relaţiei transatlantice şi Parteneriatului Strategic româno-american.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a transmis solidaritatea cu poporul american şi condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti cauzate de pandemia generată de noul coronavirus.
De asemenea, preşedintele României a exprimat apreciere pentru sprijinul acordat ţării noastre de către SUA, referindu-se, printre altele, la facilitarea de către partea americană a utilizării avioanelor de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, care au adus în România echipamente de protecţie esenţiale pentru personalul medical.
Iohannis a evidenţiat şi sprijinul american pentru obţinerea, de către România, a unui echipament de detecţie de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), finanţat de SUA, precum şi ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus.
Conform sursei citate, cei doi şefi de stat au trecut în revistă măsurile adoptate în ambele state, rezultatele acestora, precum şi planurile de acţiune în perioada imediat următoare în domeniile medical şi economic.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că una dintre priorităţile autorităţilor române este asigurarea tuturor echipamentelor şi medicamentelor necesare combaterii eficiente a pandemiei. În acest sens, preşedintele Donald Trump şi-a manifestat intenţia de a trimite ţării noastre ventilatoare pentru dotarea spitalelor, precizează Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis şi Donald Trump au reafirmat angajamentul comun pentru soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, precum şi pentru consolidarea cooperării în domeniul securităţii şi cel economic.

Citeste si aceasta stire:  Sa nu fie prea tarziu... Voteaza ! Nici nu stii cat conteaza !

Pandemia de COVID-19 a făcut peste 200.000 de morţi în întreaga lume, dintre care aproape 90% în Europa şi Statele Unite, de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pornind de la surse oficiale, sâmbătă la orele 19.00 GMT.
În total, 200.736 de decese au fost înregistrate pe glob (pentru 2.864.071 de cazuri), dintre care 122.171 în Europa (1.360.314 cazuri), continentul cel mai afectat.
Statele Unite sunt ţara unde se înregistrează cei mai mulţi morţi (53.070), în faţa Italiei (26.384), Spaniei (22.902), Franţei (22.614) şi Marii Britanii (20.319).

You may also read!

L1160657W000330 ONJN, 18+ - 1

Se pot câștiga bani reali din bonusuri fără depunere?

Indiferent de nivelul la care se află jucătorii, un bonus fără depunere este ceva atractiv pentru toată lumea. Motivul

Read More...

Noua interdictie de calatorie: Donald Trump inchide teritoriul american pentru cetatenii din 12 tari

Donald Trump a interzis cetatenilor din 12 tari sa intre in Statele Unite pentru a „proteja” tara de „teroristi

Read More...
femeie-fericita-beneficii-job

Beneficii pe care le caută oricine la un job în ziua de azi. Sunt de interes și pentru tine?

În prezent, oamenii nu mai caută doar să muncească pentru a face bani. Jobul trebuie să fie mult mai

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro