UE aprobă acordarea a 250 de lei populației vulnerabile, în iarnă

In Stiri de actualitate din Romania

România a primit asigurări că toate programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi aprobate în cursul acestui an, fiind eliminat astfel riscul ca ţara noastră să piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde de euro, susţine Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a agreat posibilitatea alocării de fonduri pentru a sprijini populaţia vulnerabilă prin suportarea unei părţi din costurile cu facturile la energie (termică, gaz, curent electric). De asemenea, urmare a discuţiilor, programul “Sprijin pentru România” prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei o dată la două luni persoanelor vulnerabile, pentru achiziţia de alimente şi mese calde, va fi prelungit.

O delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloş, a efectuat în cursul săptămânii trecute o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a discuta cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Scopul deplasării a fost clarificarea ultimelor aspecte privind închiderea negocierilor cu Executivul European pentru Politica de Coeziune aferentă perioadei de programare 2021-2027, astfel încât toate cele 16 Programe Operaţionale să fie aprobate până la finele anului.

Citeste si aceasta stire:  Tot mai multe unitati de invatamant trec in scenariul rosu

Pe durata vizitei, au avut loc întrevederi cu comisarul european pentru politica regională, Elisa Ferreira, care a fost însoţită de Marc Lemaître, director general politică regională şi urbană, şi cu Andriana Sukova, director general adjunct pentru Directoratul General Ocuparea forţei de muncă şi Afacerile Sociale.

“Reprezentanţii Comisiei Europene ne-au oferit garanţii că până la finalul acestui an vom avea toate cele 16 programe aferente perioadei 2021-2027 aprobate. Negocierile la care am luat parte salvează practic Romania de pierderea a circa 5,2 miliarde de euro din totalul alocării de aproximativ 30 de miliarde de euro din Politica de Coeziune. Aceasta reprezintă alocarea aferentă anului 2022, precum şi un sfert din alocarea comunicată iniţial României pentru anul 2021. De asemenea, am convenit să implementăm sprijinul pentru plata facturilor în rândul persoanelor vulnerabile şi continuarea programului ‘Sprijin pentru România’. (…) Mai departe, trebuie să capacităm toţi actorii – administraţie publică centrală şi locală, instituţii publice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile – pentru a fi sigur că maximizăm rezultatele oferite de aceste oportunităţi, prin care putem schimba cu adevărat România”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloş.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro