
Incident grav în această dimineață, în care au fost implicați militarii români de la baza Kandahar, din Afganistan. Doi

Grav incident pe aeroportul Șeremetievo din Moscova. Un avion de pasageri care a semnalat probleme în timpul zborului, a

Papa Francisc, șeful Bisericii Catolice, a început în această dimineață o vizită de trei zile în Bulgaria, țară cu

Desi democratii neaga vehement, apar tot mai multe informatii, potrivit carora in timpul campaniei pentru prezidentialele americane, cat si

Compania petrolieră OMV a anunțat în raportul său de activitate că trebuie să plătească Statului taxe de 40 de

Tulsa Opera, din statul american Oklahoma, sparge cliseele : in capodopera mozartiana Don Giovanni a distribuit o femeie transgender

Tarile Uniunii Europene au zile diferite de vot, in functie de traditiile electorale din fiecare stat membru. Procesul incepe

Astăzi se sărbătorește pe plan mondial Ziua Libertății Presei, însă analiștii politici atrag atenția că libertatea jurnaliștilor trece prin

Cererea mondiala de aur a crescut cu 7 la suta in primul trimestru al acestui an, dupa ce bancile

Mai sunt doua saptamani pana la Eurovision, dar mii de bilete au ramas nevandute. Biletele pentru marea finala din