Final pentru Game Of Thrones. Sute de mii de fani, dezamăgiţi de ultimul episod

In Stiri culturale de ultima ora

Cel mai scump serial de televiziune din lume, Game of Thrones, difuzat de canalul HBO, a ajuns la final, însă i-a lăsat pe fani cu un sentiment de dezamăgire. Şi asta pentru că, scriu site-urile de ştiri, finalul celei de a 8-a şi ultime serii a fost unul mai puţin spectaculos, în contrast cu fiecare sfârşit al celorlalte 7 serii. Sute de mii de fani au semnat o petiţie publică online, încă de la difuzarea episodului 5, penultimul al ultimei serii, prin care li se cere scenariştilor să rescrie scriptul. Între seria a 7-a şi cea de a 8-a a existat o pauză de aproape doi ani, aşa că fanii se aşteptau la un final spectaculos. Însă, realitatea i-a dezamăgit. “Nu există nicio îndoială că acest sezon a fost o afacere grăbită”, a comentat ziarista Lucy Managan în cotidianul The Guardian. “Episodul conţine şanse ratate, gesturi de bunăvoinţă risipite şi eşecuri de a face dreptate personajelor din film sau chiar actorilor. Dar finalul s-a ridicat la nivelul aşteptărilor”, a scris ziarista.

Citeste si aceasta stire:  Din cauza COVID, concursul George Enescu va avea o etapa anul acesta si una in 2021

Nu a fost singurul comentariu critic din presă la adresa serialului, considerat cel mai scump din lume, pentru că filmarea unui episod din ultima serie a costat 15 milioane de dolari. Forbesc scrie: “Rateurile din final s-au datorat în mare parte din cauza grabei”. De asemenea, jurnaliştii susţin că şi evoluţia personajului Daenerys Targaryen a fost un pic forţată şi a dezamăgit un pic pentru că ar fi putut deveni unul dintre cele mai incredibile personaje de serial TV. Dar, cu toate criticile faţă de unele scene sau personaje, concluzia unanimă este că Game of Thrones este unul dintre cele mai bune seriale de televiziune produse vreodată.

În apărararea serialului a fost însă cunoscutul scriitor de science-fiction Stephen King. “A existat foarte multă negativitate cu privire la final, dar cred că s-a întâmplat acest lucru pentru că oamenii nu vor să existe un final”, a comentat scriitorul pe o reţea de socializare. Imediat după difuzarea ultimului episod, mai mulţi actori din distribuţia serialului au postat mulţumiri aduse colegilor de platou şi echipei de filmare.

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro