Ucraina vrea să transforme zonele de război în viitoare atracții turistice

In Stiri din turism de ultima ora

Turismul va fi una dintre căile menite să ajute la reconstrucţia Ucrainei, care doreşte să transforme actualele zone de război ca urmare a invaziei ruse în destinaţii turistice care să fie şi un memento al ororilor războiului, a anunţat într-un comunicat de presă citat de EFE delegaţia ucraineană care va participa săptămâna viitoare la Târgul Internaţional de Turism Fitur de la Madrid.

“Ucraina vrea să transforme unele dintre locurile invaziei ruse din ţară, devenite faimoase la nivel internaţional, în destinaţii turistice pentru a promova acest sector şi, totodată, pentru a nu fi uitate suferinţa şi distrugerea provocate de Rusia”, a informat delegaţia ucraineană.

Destinaţiilor deja cunoscute, cum este fosta centrală nucleară de la Cernobîl, şi care a fost vizitată în 2019 de peste 100.000 de persoane, capitala Kiev sau Liov, oraş care face parte din patrimoniul UNESCO, se doreşte să li se adauge acum “noi produse care au legătură cu războiul”.

Agenţia de Stat pentru Dezvoltarea Turismului din Ucraina colaborează cu localităţi precum Bucea şi Irpin, locurile în care au fost comise masacre în rândul populaţiei civile în timpul ocupaţiei trupelor ruse, se menţionează în comunicat.

Citeste si aceasta stire:  Cea mai veche agentie de turism din lume isi traieste ultimele clipe

Preşedinta acestei agenţii, Mariana Oleskiv, intenţionează să participe la târgul de la Madrid, în perioada 18-22 ianuarie, la prezentarea programului Meet Ukraine (Cunoaşte Ucraina) într-un spaţiu cedat gratis de organizatori, consorţiul IFEMA, lucru pe care “(IFEMA) îl face doar în situaţii critice, precum cel pe care îl traversează” în prezent Ucraina.

Oleskiv a mulţumit ţărilor care ajută Ucraina, dar a adăugat că “acum avem nevoie să veniţi şi să cheltuiţi aici bani” pentru a ajuta ţara din punct de vedere economic prin intermediul turismului.

“Din fericire, războiul nu a distrus infrastructurile din turism”, a anunţat Oleskiv, deşi organisme precum Organizaţia Naţiunilor Unite au alertat cu privire la distrugerile produse la sute de bunuri culturale şi istorice, cum ar fi muzee, teatre şi biserici. Acesta este şi motivul pentru care una dintre chestiunile pe care le va aborda delegaţia ucraineană îl reprezintă patrimoniul afectat de invazia rusă în Ucraina.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro