
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că Rusia va considera drept cobeligerantă orice ţară care încearcă să impună

Un incendiu a izbucnit vineri la centrala nucleară Energodar din regiunea Zaporijie, situată în sud-estul Ucrainei, după ce forţele

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi cererea de aderare la Uniunea Europeană, documentul urmând să fie expediat

Sancţiunile financiare aspre impuse de SUA, Uniunea Europeană şi aliaţii occidentali au dat o 'lovitură serioasă' economiei Rusiei, a

Forţele ruse au intrat în oraşul Herson din sudul Ucrainei, dar autorităţile ucrainene controlează în continuare clădirea administraţiei municipale,

Cu putin timp in urma, dialogul direct Rusia-Ucraina s-a incheiat. Discutiile nu au dus la niciun rezultat, dar vor

Cu putin timp in urma au inceput negocierile dintre Ucraina si Rusia. Delegatiile s-au intalnit la frontiera Belarus-Ucraina. Guvernul

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat punerea in stare de alerta a '”fortelor de descurajare”, care includ si o

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, că regretă neadoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a proiectului de

Treisprezece grăniceri ucraineni au fost ucişi în urma bombardamentelor intense desfăşurate de nave ruseşti asupra Insulei Şerpilor în cursul