Îngheţata ucide! Semnal de alarmă tras de savanţi

In Stiri din sanatate de ultima ora

Alimentele ultraprocesate, cum ar fi îngheţata, chicken nuggets şi obişnuitele cereale consumate de milioane de oameni la micul dejun ar putea fi cauza deceselor premature şi al unei stări precare de sănătate, au avertizat savanţii din Franţa şi Spania. Potrivit oamenilor de ştiinţă europeni, cantitatea de alimente ultraprocesate mâncate de oameni a crescut în ultimii ani. Ei spun că studiile efectuate nu confirmă exact legătura între alimentele ultraprocesate şi decesele premature sau boli, însă arată că aceste feluri de mâncare îi provoacă pe oameni să mănânce tot mai mult. Alimentele ultraprocesate au fost denumite astfel din cauza numărului mare de tratamente de procesare industrială prin care trec până a ajunge pe masa clienţilor. Cea mai slabă categorie este cea a alimentelor neprocesate sau procesate la grad minim, în care intră fructele, legumele, laptele, cereale, seminţe, orez sau ouă. Alimentele procesate au fost modificate astfel încât să reziste mai mult timp fără să se strice şi să aibă un gust mai bun, folosindu-se în general sare, ulei, zahăr sau elemente de fermentare.

Citeste si aceasta stire:  Dosarele electronice de sanatate pot fi acum accesate in interiorul UE, dar Romania e inca departe

Apoi sunt alimentele ultraprocesate, care trec prin procese industriale mai substanţiale şi care au de obicei o listă lungă de ingrediente pe ambalaj, coloranţi şi alte e-uri. Dacă un produs conţine mai mult de cinci ingredienţi, este probabil ultraprocesat, este de părere profesorul Maira Bes-Rastrollo, de la Universitatea din Navarra. Iar exemplele sunt numeroase – carnea procesată, cum ar fi cârnaţii şi hamburgherii, cerealele pentru micul dejun sau batoanele de cereale, supele instant, băuturile răcoritoare gazoase, chicken nuggets, prăjituri, ciocolata, îngheţata, pâinea produsă la nivel industrial, mâncărurile semipreparate cum ar fi plăcintele sau pizza.

La studiul realizat de Universitatea din Navarra, Spania, au fost monitorizaţi 19.899 de oameni pe o perioadă de un deceniu, cărora li s-a evaluat dieta în fiecare an. În perioada acestui studiu s-au înregistrat 335 de decese. La fiecare 10 decese dintre cei care au consumat alimente ultraprocesate au mai existat 16 decese ale celor care au mâncat în exces, adică peste 4 mese pe zi.

Citeste si aceasta stire:  Doza booster de la Pfizer protejează contra Omicron

În al doilea studiu, realizat de Universitatea din Paris, au fost monitorizaţi 105.159 de oameni timp de cinci ani, iar dieta lor a fost analizată de două ori pe an.

Studiul a demonstrat că cei care au mâncat mai multe alimente ultraprocesate au avut probleme mai mari de sănătate decât ceilalţi. Rata bolilor cardiovasculare a fost de 277 la suta de mii de persoane pe an, în rândul celor care au mâncat cel mai mult alimente ultraprocesate, comparativ cu 242 la suta de mii de oameni în rândul celor care au mâncat mai puţine alimente ultraprocesate.

Creşterea rapidă a mâncării ultraprocesate în preferineţele consumatorilor ar putea duce la o agravare a bolilor cardiovasculare în următoarele decenii, a declarat Dr Mathilde Touvier, de la Universitatea Paris.

You may also read!

Documentarul „Arhitectii Naturii” ajunge in cinematografele din Romania incepand cu 24 octombrie

Povestea spectaculoasa a intoarcerii bizonilor si castorilor in Muntii Fagaras ajunge pe marele ecran. Arhitectii Naturii, un documentar regizat

Read More...
Izolația suflată cu fibre de lemn

Izolația suflată cu fibre de lemn – soluția smart care se montează în orice anotimp

Fără nicio urmă de îndoială, alegerea materialelor de izolare influențează nu doar eficiența energetică a unei clădiri, ci și

Read More...

Ford il numeste pe Jim Baumbick in functia de presedinte al Ford Europa

Jim Baumbick este numit presedinte al Ford Europa, incepand cu 1 noiembrie. In acest rol, Baumbick, care a ocupat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro