Joe Biden și Vladimir Putin au pus lumea la cale

In Stiri externe de ultima ora

Cei mai importanți lideri ai lumii, Joe Biden și Vladimir Putin, au avut o primă discuție față în față.  Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat miercuri la Geneva după aproape două ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
După o scurtă pauză, discuţiile s-au reluat într-un format cu prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor.

Mult aşteptata întâlnire care se desfăşoară într-o vilă pe malul lacului Geneva a început cu o scurtă strângere de mână şi câteva remarci ale lui Putin şi Biden şi ale gazdei summitului, preşedintele elveţian Guy Parmelin, care le-a urat celor doi lideri discuţii productive în ceea ce el a numit ”oraşul păcii”.

Într-un scurt dialog în faţa presei înaintea începerii discuţiilor, Putin i-a mulţumit lui Biden pentru iniţiativa de a avea acest summit.

”Ştiu că aţi făcut un drum lung, multă muncă. Totuşi, multe chestiuni care necesită discuţii la nivel înalt s-au acumulat în relaţiile ruso-americane”, a remarcat preşedintele rus.

Citeste si aceasta stire:  Oktoberfest, festivalul berii, a fost anulat

Biden, mulțumit de întrevedere

”Cred că este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă”, a apreciat la rândul său preşedintele american.

Cei doi nu vor avea un dineu comun şi nici o conferinţă de presă comună, la finalul summitului urmând să apară separat în faţa presei.

Summitul este prevăzut să dureze circa cinci ore, dar s-ar putea prelungi, dată fiind complexitatea discuţiilor. ”Agenda este atât de extinsă încât, cu siguranţă, va fi foarte greu să limităm discuţiile la patru sau cinci ore”, a explicat Peskov.

Biden a promis că va aborda deteriorarea situaţiei drepturilor omului în Rusia, atacurile cibernetice şi interferenţele ruseşti în alegerile din SUA. Pe de altă parte, comentatorii se aşteaptă să fie iniţiate la acest summit noi negocieri privind dezarmarea nucleară şi controlul armelor strategice. Vor fi abordate multe alte chestiuni, inclusiv conflictele din Ucraina, Siria, Libia sau Afganistan, programul nuclear iranian şi teme geopolitice.

You may also read!

landscape

Comuna Berceni din județul Ilfov, în parteneriat cu Eco Sud-Vidra, ecologizează zone întregi cu deșeuri abandonate din perimetrul comunei

15 aprilie 2025UAT Berceni, campanie de primăvară pentru ecologizare și conștientizare a cetățenilor. S-au strâns peste 230 tone de

Read More...

Euro digital nu va exista înainte de 2028 -2030

Euro digital, o versiune dematerializată a bancnotelor și monedelor, nu va fi în circulație decât peste trei-cinci ani, a

Read More...
SCHIMBARI-IN-GERMANIA-DIN-APRILIE

Schimbari in Germania din aprilie

Luna aprilie a aduce o serie de schimbări în Germania, cea mai așteptată fiind creșterea salarială  în anumite industrii.

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro