SUA scutește UE de taxe vamale pentru a lupta împeună împotriva Chinei

In Stiri de afaceri de ultima ora

Preşedintele american, Joe Biden, a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană pentru o suspendare timp de cinci ani a taxelor vamale instituite reciproc în disputa privind subvenţiile acordate companiilor Boeing şi Airbus, în schimbul unui sprijin mai consistent al europenilor pentru SUA în faţa Chinei, cooperarea dintre UE şi SUA pentru contracararea avansului Chinei urmând să se concretizeze şi în crearea unui consiliu tehnologic.

Biden a venit în Europa în prima sa deplasare externă de când s-a instalat la Casa Albă, insistând pe ideea că, după Donald Trump, Statele Unite revin la multilateralism şi la aliaţii tradiţionali. Dar în cele cinci zile scurse din această deplasare, la summitul G7 în Marea Britanie şi la Bruxelles la summitul NATO şi la cel cu preşedinţii principalelor instituţii europene, fixaţia sa a fost China.

În acest sens, liderul de la Casa Albă a transmis clar că SUA doresc să se reîntoarcă la aliaţii lor pentru a face un front comun în faţa Chinei.

Citeste si aceasta stire:  Banca Centrală a Elveţiei creditează Credit Suisse

”Statele Unite s-au întors şi de aceea suntem aici”, a spus Biden la Bruxelles, susţinând că europenii sunt aliaţi naturali ai ţării sale prin prisma valorilor pe care le împărtăşesc şi care se află ”sub un atac în creştere”, o referire la avansul Chinei.

Ursula, lovitură dură dată Beijingului

Politica Chinei în domeniul drepturilor omului reprezintă principala problemă care o separă de Uniunea Europeană şi o face un rival sistemic pentru blocul comunitar, a declarat marţi, la Bruxelles, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

“Suntem rivali economici puternici, fără nicio îndoială, şi pentru asta avem nevoie de instrumente”, a declarat şefa executivului UE în cadrul unei conferinţe de presă după discuţii cu preşedintele american Joe Biden.

“Avem nevoie de instrumente pentru securitate pe piaţa digitală – de exemplu tehnologia 5G – însă şi de investiţii străine directe, evaluarea investiţiilor … pentru a ne asigura că există un mediu concurenţial echitabil”, a mai spus ea.

“În ce priveşte sistemul în sine, este vorba despre drepturile omului şi demnitatea umană … aceasta este în mod clar principala problemă care ne separă”, a adăugat Ursula von der Leyen.

Citeste si aceasta stire:  Comertul electronic in 2021 - cat mai pot creste vanzarile online in Romania

You may also read!

Ambasada SUA sugereaza autoritatilor române să accepte primul tur al prezidențialelor

Pentru a doua oara in mai putin de o saptamana, Ambasada Statelor Unite in Romania incearca sa tempereze “elanul”

Read More...
REGULI-LA-TRECEREA-FRONTIEREI-GERMANE-1

Reguli la trecerea frontierei germane in decembrie

Dacă plănuiți să călătoriți în Germania în decembrie, este esențial să fiți informați despre noile reguli la trecerea frontierei.

Read More...

Ultimele noutati privind alegerile prezidentiale de duminica

La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secții de votare, iar în străinătate

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro