În cadrul unei emisiuni culturale de la Televiziunea Română, piesa de teatru “Carre de dame” a lui Gheorghe Brăescu a fost retransmisă, oferind o privire asupra carierei marelui actor Leopoldina Bălănuță, care a interpretat toate cele patru roluri. Această ocazie a fost de inspirație pentru un articol despre viața și activitatea ei, o istorie de pasiune, perseverență și artă, meritând cunoscută de toți cei interesați de cultura română.
Origini, copilărie și drumul spre teatru
Născută la 10 decembrie 1934 în satul Hăulișca, județul Vrancea, Leopoldina Bălănuță a avut o copilărie care, conform propriilor ei recunoștințe, a fost “un Rai”, cu toate austeritățile regiunii. Tatăl ei, preotul Neculai Bălănuță, a povestit că nu a observat-o vreo două săptămâni, sperând să aibă un băiat. Totuși, această perioadă a fost marcată de o atmosferă de pace și de legătura profundă cu pământul Vrancei. La vârsta de 3 ani, Leopoldina a început să participe la biserică, rostind Crezul în brațele bunicii, ceea ce a fost un moment de transformare pentru ea. În adolescență, a fost captivată de scenele teatrale din Focșani, unde a văzut actrițe și actori de renume, cum ar fi Aura Buzescu, George Vraca sau Ion Manolescu, inspirându-se din aceste spectacole pentru a urma drumul artă.
Formare, provocări și momentul deciziei
În urma studiilor la “Școala de Fete” nr. 4 din Focșani, Leopoldina a dorit să urmeze cursuri de artă, dar a întâmpinat numeroase obstacole. La Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”, a fost respinsă de mai multe ori, deși obținea note de 10. Într-un interviu, a mărturisit că a negociat cu rectorul, un domn Popescu, promițându-i că va obține doar note de 10 pe tot parcursul studiilor. În final, anul 1953 a adus norocul, iar ea a fost acceptată în clasa doamnei Marietta Sadova. Aici a demonstrat o dedicare fără margini, obținând note de 10, exceptând un 9 la Estetică de la profesorul Tudor Vianu, care a fost generos cu studenții. Această perioadă a fost esențială pentru formarea ei artistică, pregătind-o pentru cariera de marelă actriță.
Imediat după absolvirea cu rezultate excepționale, Leopoldina a început activitatea artistică la “Teatrul Tineretului” din Piatra Neamț, unde a fost judecată cu severitate pentru modul de purtare și pentru lipsa de eleganță. Totuși, a reușit să transforme criticiile în motivare, considerând că “așteptarea este sinonimă cu speranța”. Această filozofie a devenit un pilon al vieții ei, aplicată atât la nivel personal, cât și profesinal. Pentru ea, arta nu era doar o profesie, ci o formă de oferire a speranței oamenilor.
În anul 1959, Leopoldina a trecut la “Teatrul pentru tineret și copii”, ulterior transformat în “Teatrul Mic” din București, unde a jucat aproape patru decenii. În ultimii ani ai vieții, a devenit directoarea acestui teatru, contribuind semnificativ la dezvoltarea scenei românești. Printre rolurile de renume interpretate se numără: Veta din “O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale; Gittel din “Doi pe un balansoar” de William Gibson; Baba Maranda din “Baltagul” de Mihail Sadoveanu; Veronica din “Eminescu și Veronica” de Alexandru Balaci; Antigona din piesa de Sofocle; Sonia din “Unchiul Vania” de Anton Cehov; Magda Mărculescu din “Un pahar cu sifon” de Paul Everac; Regina Margareta din “Ivona, Principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz; Isabella din “Amurgul Burghez” de Romulus Guga; Volumnia din “Coriolanus” de William Shakespeare; Medeea din “O trilogie antică” de Andrei Şerban; primărița din “Dacă dă Dumnezeu și plouă” de Denis Niculescu și Nicolae Mateescu.
În paralel cu activitatea teatrală, Leopoldina a avut o carieră remarcabilă în cinematografie. Între 1963 și 1993, a participat la peliculele: “Pisica de mare”; “Nunta de piatră”; “Tatăl risipitor”; “Dincolo de pod”; “Pe firul apei”; “Ion – blestemul pământului, blestemul iubirii”; “Înghițitorul de săbii”; “Semnul șarpelui”; “Mult mai de preț e iubirea”; “Năpasta”; “Scopul și mijloacele”; “Punct și de la capăt”; “Umbrele soarelui”; “Rămânerea”; “Balanța”; “Chira Chiralina”. Aceste roluri au consolidat reputația ei ca actriță de exceție, capabilă să interpreteze cu măiestrie personaje complexe.
Colaborarea cu “Televiziunea Română” a adus la lumina ziului piese culturale precum “Gaițele”; “Strigoii”; “Trandafirul și coroana”; “Conu Leonida față cu reacțiunea”; “Moartea unui comis voiajor”; “Idolul”; “Ion Anapoda”. De asemenea, a fost prezentă activ în cadrul Teatrului Național Radiofonic, contribuind la diversificarea scenelor românești.
Leopoldina Bălănuță a primit numeroase distincții, inclusiv Ordinul “Meritul Cultural” pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, Premiul de Excelență al UNITER și Premiul ACIN. Într-un interviu, a mărturisit: “Cel mai important lucru pe lume nu este să ai, ci să dai. Cea mai grozavă formă de luptă nu este pentru a avea, ci pentru a da.” Această filozofie a guvernat întreaga ei viață, reflectată și în citatele ei: “Arta actorului rămâne o artă de o rară noblețe cu culmi de sublim.”
Actorul și poetul Emil Botta a descris-o pe Leopoldina Bălănuță ca “o poezie pe care nu am apucat să o aştern pe hârtie.” Această “poezie a scenei” a părăsit lumea în ziua de 14 octombrie 1998, la vârsta de 63 de ani, lăsând un moștenitor artistic inestimabil. Printre citatele ei celebre se numără și: “Dacă a lupta înseamnă a da din coate, nu mă interesează să lupt. Nici atitudinea de conjunctură nu este o formă de luptă pentru mine.”
Vocea din culise
