Mâna lungă a propagandei Chinei. Cum s-au infiltrat influencerii chinezi în SUA

In Stiri externe de ultima ora

China a încercat să obțină influență în Congresul Statelor Unite încă de la începutul anilor 70, când au fost stabilite relațiile diplomatice dintre Beijing și Washington, în timpul mandatului președintelui republican Richard Nixon. Vârfuri de lance au fost Departamentul pentru Relații Internaționale al Partidului Comunist Chinez și Asociația Chineză pentru Legături de Prietenie, supusă aceluiași partid. Cu toate eforturile Chinei, Congresul SUA a rămas în mare majoritate sceptic față de regimul de la Beijing. Așa că, China a atacat și Casa Albă, grupurile de lobby și think-tankurile de la Washington.

Așteptările Washingtonului

Până de curând, politicienii americani credeau că o dezvoltare pașnică a Chinei va duce, în mod natural, la transformarea țării dominate de regimul comunist într-un stat democratic liberal. Această naivitate a politicienilor americani a fost exploatată din plin de către Beijing. De exemplu, actualul președinte ales al Statelor Unite, Joe Biden, s-a evidențiat în 2019 față de toți ceilați candidați democrați de la vremea respectivă prin ridiculizarea ideii că China este o amenințare strategică la adresa Statelor Unite.

Citeste si aceasta stire:  Doi ani de inchisoare pentru cei care tusesc intentionat in public

”China ne va mânca mâncarea de pe masă? Haideți, serios…”, s-a adresat Biden unui grup de susținători în Iowa. Nu e surprinzător, pentru că Biden a adoptat de ani de zile o poziție relaxată față de China. În timp ce secretarul de Stat al Administrației Obama, Hillary Clinton, punea în discuțieo poziție mai dură față de China și acțiunile sale în Asia, Biden, care era viceprteședintele Statelor Unite la vremea respectivă, făcea apel la prudență. De altfel, Joe Biden a fost cel care a dezvoltat o relație personală călduroasă cu liderul chinez Xi Jinping încă dinainte de 2012, când Xi era vicepreședinte și aștepta să ajungă numărul 1 la Beijing.

În al doilea mandat al său, Obama a înlocuit-o pe Hillary Clinton cu John Kerry, un personaj mai accesibil, iar asta s-a văzut prin pasivitatea SUA față de acțiunile tot mai agresive ale Chinei. Washingtonul nu a reacționat atunci când China a anexat mai multe insulte în Marea Chinei de Sud și și-a instalat acolo baze militare, deși Xi Jinping îi promisese lui Obama că nu va face acest lucru.

Citeste si aceasta stire:  SUA promit un răspuns colectiv, cu România, Marea Britanie și Israel, împotriva Iranului

Are sens poziția lui Barack Obama și a lui Joe Biden față de China? Da, pentru că documentele arată că China l-a ajutat să se îmbogățească pe fiul lui Biden, Hunter.

(Va urma)

You may also read!

profil_geam_termopan

De la profil la geam termoizolant: cum lucrează o fabrică de tâmplărie PVC

O fabrică de tâmplărie PVC lucrează diferit față de un simplu intermediar, pentru că poate controla mai bine etapele

Read More...
Kaki Iulie 9

Cum alegi echipamentul potrivit pentru o excursie de câteva zile în natură

O excursie reușită începe întotdeauna cu o planificare atentă. Traseul, prognoza meteo și durata deplasării sunt importante, însă echipamentul

Read More...
comunicat de presă Sun Leader. Proiect de anvergură la Castel Bethlen Haller cu pergole retractabile SunLeader (2)

Record în Transilvania: Castelul Bethlen-Haller devine un reper pentru turismul Premium din România

Castelul Bethlen-Haller din județul Alba marchează o transformare majoră în infrastructura turistică din România, printr-un proiect de anvergură semnat

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro