Teroristul din Liverpool era un migrant sirian de 32 de ani

In Stiri externe de ultima ora

Presupusul terorist care s-a aruncat în aer în weekend la bordul taxiului în care se afla, în faţa Spitalului de femei din Liverpool (nordul Angliei), se numeşte Emad Al Swealmeen, în vârstă de 32 de ani, a comunicat luni poliţia britanică, citată de dpa.

Poliţia antiteroristă din Anglia s-a declarat ‘ferm convinsă’ că Al Swealmeen era pasagerul care a decedat în explozia unui taxi, cu puţin timp înainte de 11:00 duminică.

Anterior, poliţia afirmase că acesta luase un taxi în zona Rutland Avenue din oraş şi ceruse să fie dus la spital. Când maşina a ajuns la punctul de debarcare a pasagerilor, aceasta a explodat.

Percheziţii au loc în prezent la adresa din Rutland Avenue şi la o a doua adresă din strada Sutcliffe, unde poliţia presupune că Al Swealmeen ar fi locuit anterior.

Detectivul inspector şef Andrew Meeks a declarat: ‘Ancheta noastră este în curs de desfăşurare, dar în acest stadiu putem spune cu toată convingerea că defunctul este Emad Al Swealmeen, de 32 de ani’.

Citeste si aceasta stire:  O chinezoaică a reuşit să pătrundă ilegal în reşedinţa lui Trump din Florida

‘Continuăm să ne adresăm populaţiei pentru orice fel de informaţie despre acest incident şi, acum că i-am făcut public numele, orice informaţie pe care publicul o poate avea despre Al Swealmeen, oricât ar fi de mică, ne-ar putea fi de mare ajutor’, a spus el.

Poliţia a calificat explozia taxiului drept atac terorist, dar a subliniat că motivul nu este clar.

Nivelul de ameninţare teroristă în Regatul Unit a fost ridicat la sever, ceea ce înseamnă că un posibil atac în viitor este foarte probabil.

Patru bărbaţi, care au fost arestaţi duminică în baza legii antiteroriste în cartierul Kensington din Liverpool, şi un altul luni au fost eliberaţi, după ce au fost interogaţi.

Şeful adjunct de poliţie Russ Jackson, tot de la poliţia antiteroristă din Anglia, a declarat anterior presei că anchetatorii consideră că dispozitivul exploziv ‘improvizat’ a fost ‘confecţionat’ de către suspectul din taxi.

Surse oficiale au confirmat pentru agenţia de presă britanică PA că suspectul nu era cunoscut anterior de serviciile de securitate.

Citeste si aceasta stire:  Preşedintele Chinei dă ordin de luptă armatei

Al Swealmeen, potrivit unor informaţii media, s-a convertit la creştinism după ce s-a instalat în Marea Britanie din Orientul Mijlociu şi a fost găzduit, pentru scurt timp, de către voluntarii creştini Malcolm şi Elizabeth Hitchcott din Liverpool.

You may also read!

Formarea profesionala continua in ONG-uri

Formarea profesională continuă pentru specialiștii din ONG-uri: investiție în impact social

Organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul incluziunii pe piața muncii joacă un rol esențial în sprijinirea grupurilor vulnerabile și

Read More...
landscape

Comuna Berceni din județul Ilfov, în parteneriat cu Eco Sud-Vidra, ecologizează zone întregi cu deșeuri abandonate din perimetrul comunei

15 aprilie 2025UAT Berceni, campanie de primăvară pentru ecologizare și conștientizare a cetățenilor. S-au strâns peste 230 tone de

Read More...

Euro digital nu va exista înainte de 2028 -2030

Euro digital, o versiune dematerializată a bancnotelor și monedelor, nu va fi în circulație decât peste trei-cinci ani, a

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro