„The Power of the Dog”, în fruntea nominalizărilor la Oscar

In Stiri culturale de ultima ora

”The Power of the Dog”, un western cu accente sumbre şi psihologice, difuzat de Netflix, are cele mai multe şanse la premiile Oscar din acest an, fiind nominalizat la 12 categorii, printre care şi cea pentru cel mai bun film, relatează Reuters.

La categoria Cel mai bun film, ”The Power of the Dog”, în regia lui Jane Campion, concurează cu peliculele “Belfast”, ”Coda”, “Don’t Look Up”, “Drive My Car”, “Dune”, “King Richard”, “Licorice Pizza”, “Nightmare Alley” şi “West Side Story”.

Nominalizările pentru cele 23 de categorii de trofee care vor fi atribuite la gala de decernare a premiilor Oscar din 2022 au fost anunţate marţi, prin intermediul unui streaming video, de actorii americani Leslie Jordan şi Tracee Ellis Ross.

Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie la Dolby Theatre din Hollywood. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC.

Diversele sindicate ale profesioniştilor de la Hollywood decernează premii în fiecare an, recompensând cele mai meritorii producţii şi interpretări, deschizând astfel calea către Oscaruri, distincţiile supreme ale industriei americane de film şi care închid în mod tradiţional sezonul premiilor cinematografice americane.

Citeste si aceasta stire:  Festivalul de jazz de la Montreux a fost anulat din cauza COVID-19

Marcând o coincidenţă rară în calendarul premiilor de la Hollywood, busculat şi în acest an de pandemia de coronavirus, diversele colegii din cadrul Academiei de film americane (AMPAS), care organizează gala Oscar, au început să voteze, joi, pentru stabilirea nominalizărilor din acest an. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 8 februarie.

Premiul suprem decernat de Sindicatul regizorilor americani (DGA) este considerat un indicator extrem de fiabil pentru identificarea viitorilor câştigători la Oscaruri: de 16 ori în decursul ultimilor 18 ani, filmul premiat de DGA a câştigat şi premiul Oscar pentru cea mai bună regie.

În acest an, DGA i-a nominalizat pe cineaştii Kenneth Branagh (“Belfast”), Jane Campion (“The Power of the Dog”), Dennis Villeneuve (“Dune”), Paul Thomas Anderson (“Licorice Pizza”) şi Steven Spielberg (“West Side Story”).

Cele cinci filme figurează de asemenea şi printre producţiile nominalizate joi de Sindicatul producătorilor americani (PGA), într-o listă care conţine 10 titluri. Celelalte cinci filme nominalizate în acest an de DGA sunt “Being the Ricardos”, “Coda”, “Don’t Look Up”, “King Richard” şi “Tick, Tick… Boom!”.

Citeste si aceasta stire:  Filmul francez la feminin

De la înfiinţarea PGA Awards în 1990, toate filmele care au câştigat Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj au figurat şi în selecţiile anuale anunţate de PGA, cu excepţia lungmetrajului “Braveheart”, în 1996.

You may also read!

Ștefan Radu s-a retras de la Lazio

Fundaşul român Ştefan Radu a pus capăt carierei sale fotbalistice duminică seara, la finalul meciului câştigat pe teren propriu

Read More...

Cateva tari UE, printre care si Romania, au obiectii legate de normele Euro 7

Opt tari, intre ele si Romania, au rezerve privind introducerea normelor Euro 7; ele argumenteaza ca raportul cost-beneficii nu

Read More...

OMS ar putea impune carantina si pasapoartele de vaccinare in Romania

La Geneva se discuta in aceste zile noul Tratat/Acord Pandemic; ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a participat la sesiunea de

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2018 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora