
Un militar român și-a pierdut viața în această dimineață, în Kabul, Afganistan, în timp ce afla într-o misiune de

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a și-a pierdut viața şi altul a fost grav rănit

Incendiul care a avut loc duminică la sediul Ambasadei României în Irak a fost cauzat de explozia unei butelii,

Transgaz şi americanii de la Black Sea Oil & Gas au semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectele

Guvernul de la Varșovia urmează să semneze un acord cu cel de Washington privitor la securitatea şi cooperarea legate

Premierul britanic Boris Johnson îi va cere reginei Elisabeta a II-a să suspende Parlamentul, la câteva zile după ce

Conducerea ALDE a votat ieşirea partidului de la guvernare şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din

Așa cum era de așteptat, Viorica Dăncilă, prim-ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat, a fost desemnată, sâmbătă, candidat

Semnal de alarmă tras de către președintele francez, Emmanuel Macron, cu privire la incendiile care devastează pădurea amazoniană. Liderul

Preşedintele american Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său român Klaus Iohannis pentru "a reafirma şi