
Organizatia Mondiala a Sanatatii nu recomanda emiterea de “pasapoarte de imunitate”, pentru cei care s-au vindecat de COVID, dar

Statele Unite au impus noi reguli referitoare la accesul și perioada de ședere în America a membrilor Partidului Comunist

Moment istoric în domeniul alimentației publice. Agenția pentru securitate alimentară din Singapore a autorizat vânzarea de către o companie

Jozsef Szajer, 59 de ani, si-a dat demisia din Parlamentul European, dupa ce a iesit la iveala ca a

Autoritățile de la Beijing au ascuns cu bună știință proporțiile reale ale adevăratului masacru care a fost provocat de

Sunt tensiuni diplomatice majore între China și Australia după ce un înalt oficial de la Beijing a postat o

Grupul media rus Proekt, specializat pe investigatii, a descoperit ca liderul rus ar mai avea un copil, mai exact

Echipajul unui elicopter a descoperit un monolit din metal, in desert, in statul Utah. Nu se stie cine ar

Sub masca îndoctrinării și a infiltrării spionilor și a agenților de influență în țările din Europa, în special în

Situație bizară la câteva zeci de kilometri de granița sudică a României. Autoritățile din orașul bulgăresc Balcic, una dintre