Dosarul intervenției din 10 august 2018, la un pas de desecretizare

In Stiri de actualitate din Romania
Proteste in Piata Victoriei

Premierul Ludovic Orban i-a cerut, astăzi, noului ministru de Interne, Marcel Vela, ca, după finalizarea procedurii de desecretizare a dosarului referitor la evenimentele din 10 august 2018, să prezinte raportul în acest caz. Măsura a fost propusă astfel încât acesta să poată fi cunoscut de opinia publică.
“Imediat ce se finalizează procedura, vă solicit să prezentaţi raportul pentru a fi cunoscut de opinia publică”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a menţionat că procedura referitoare la desecretizarea dosarului legat de evenimentele care au avut loc pe 10 august 2018 în Piaţa Victoriei se va finaliza în cursul zilei de astăzi.
“Astăzi se finalizează, mai avem nevoie de un aviz care astăzi va sosi. Am discutat cu directorul instituţiei şi va fi în regulă”, a declarat Vela.

“Va fi desecretizat în această săptămână şi veţi fi la curent cu această acţiune care se va derula la MAI. Este posibil să-l desecretizăm, sunt câteva proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii, dar răspunsul meu este cât mai repede, până vineri cel târziu”, a spus Marcel Vela.

You may also read!

Time To - 1

Pas cu pas. Cum obții despăgubiri în urma unui accident rutier?

Un accident rutier te ia prin surprindere și îți dă peste cap planurile. În acele momente, adrenalina te face

Read More...

„Malcolm” revine la 20 de ani de la final: cum a revolutionat acest serial codurile televiziunii americane?

Acum 20 de ani, serialul „Malcolm” („Malcolm in the Middle” titlul original) s-a incheiat dupa 7 sezoane si 151

Read More...

Elevii romani castiga premii importante la Cambridge si se claseaza in top 10 mondial

Elevii romani au obtinut rezultate remarcabile in etapa finala internationala a concursului Cambridge Union Schools, desfasurata pe 21 martie

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Daca esti interesat de promovare pe acest site sau doresti o campanie de advertoriale complexa, www.SeoPower.ro este solutia de care ai nevoie.

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro