Autor: Monica

Panica la OMS: criticatul tratat pandemic ar putea fi intarziat

Controversatul document – cu prevederi obligatorii – va impune tarile semnatare sa aplice, in caz de pandemie, directivele venite

Mânia agricultorilor europeni

Publicatia franceza L’Express face o sinteza a miscarilor protestatare ale fermierilor europeni; sub titlul “Manifestatiile fermierilor europeni: motivul maniei”,

5 milioane de euro pentru sprijinirea traducerilor literare si pentru promovarea cartilor

Comisia Europeana a lansat cererea de propuneri din 2024 pentru circulatia operelor literare europene in cadrul programului „Europa creativa”.

Țânțari sterilizați, care nu se vor mai reproduce

La nivel international, comunitatea stiintifica a pus gand rau țânțarilor: pentru ca unii sunt purtatori de boli grave, chiar

Recaștigarea încrederii, tema Forumul Economic Mondial de la Davos, condus de Schwab

Saptamana viitoare incepe Forumul Economic Mondial de la Davos, Elvetia, acolo unde mai marii lumii dezbat sau traseaza agenda

De ce comite ISIS atacuri in Iran?

Atacul asupra mormantului generalului Soleimani din 3 ianuarie 2024 a ucis zeci de civili: de ce Statul Islamic, care

Sfarsit de era : regina Margrethe a Danemarcei abdica

Monarhul cu cea mai indelungata domnie din Europa, regina Margrethe a II-a a Danemarcei, a facut un anunt socant:

Un nou scandal de coruptie privind achizitia de măști medicale in pandemie

100 de milioane de lire sterline profit! La atat se ridica, estimativ, castigul obtinut de o firma din Marea

Cutremur puternic in Japonia

Seismul a avut magnitudinea de 7,6 pe Richter si s-a produs in centrul Japoniei. A fost anuntata imediat alerta

Austria confirma: e de acord cu Schengen-ul aerian

Astfel, Romania si Bulgaria vor intra in spatiul de libera circulatie, insa numai cu aeroporturile.Ministerul austriac de Interne

Mobile Sliding Menu

@ 2024 - Toate drepturile rezervate! - News In - Stiri de ultima ora. Termeni si conditii | Despre noi | Contact | office [@] newsin.ro